Povestea EXTRAORDINARĂ a Bisericii Miresei: Ce se întâmplă cu cei care se căsătoresc acolo

Like This Video 0 503
6 June 2018

Biserica Miresei, locul din România unde niciun cuplu care s-a căsătorit nu a divorțat. Povestea locului este una extraordinară. Pe dealul Flămânda de la marginea oraşului Câmpulung străjuieşte o biserică ce poate fi văzută din toate zările. Deşi istoria ei începe în urmă cu 1.000 de ani, faima nu i se datorează vechimii, ci unui mormânt în care se află o mireasă, ucisă de soartă, chiar în ziua căsătoriei.

Ridicată pe la 1200, după ce domnitorul Negru Vodă şi-a pus la Câmpulung temelia cetăţii, Biserica Flămânda, cunoscută şi sub numele de „Biserica Miresei”, a căzut definitiv în paragină spre sfârşitul epocii interbelice. O ruină însă ce avea să renască miraculos, cu preţul unei vieţi omeneşti. Se întâmpla în anul 1936, pe data de 24 septembrie, într-o zi de sâmbătă, când o tânără, Margareta Ştefănescu, se întorcea cu maşina la Câmpulung Muscel, însoţită de soţul ei şi de părinţi.

Margareta, fiica Elenei Luiza Ştefănescu şi a boierului Gheorghe Ştefănescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din judeţ, făcuse cununia religioasă la Bucureşti şi revenea acasă, unde servitorii tocmai încheiaseră pregătirile pentru petrecerea de nuntă de la conac, la care era invitată toată lumea bună a Câmpulungului. Numai că, în localitatea Găeşti, automobilul familiei Ştefănescu s-a ciocnit violent cu un camion încărcat cu lemne.

În urma incidentului, Margareta, îmbrăcată în rochie de mireasă, a fost singura care şi-a pierdut viaţa, la numai 26 de ani, ceilalţi pasageri – mama, tatăl şi mirele – scăpând fără nicio zgârietură. Drama a zguduit familia boierului Ştefănescu, mai ales că Margareta era singurul lor copil. Îmbrăcată chiar în rochia de mireasă, purtată în ziua accidentului, pe care se mai vedeau petele de sânge, Margareta a fost înmormântată în Cimitirul Bellu din Capitală.

La scurt timp după înmormântare, boierul Gheorghe Ştefănescu a început să-şi viseze fiica îmbrăcată în rochie de mireasă, rugându-l cu lacrimi în ochi: „Nu mă lăsa singură în Bucureşti! Fă-mi o casă pe deal şi adu-mă înapoi, la Câmpulung…”. Înţelegând mesajul, Ştefănescu ia hotărârea să ridice o biserică mare şi frumoasă, în amintirea fiicei sale, chiar pe dealul Flămânda, acolo unde, cu aproape două sute de ani în urmă, lăcaşul numit şi „Schitul Mireselor” le făcea zestre celor mai nevoiaşe fete din Câmpulung, care hotărau să se mărite, folosind donaţiile strânse de la enoriaşi.Duhul miresei protejează locul.

Om înstărit, boierul Gheorghe Ştefănescu a pus piatra de temelie în anul 1938, iar, după numai doi ani, lăcaşul era deja ridicat. Cunoscutul arhitect George Matei Cantacuzino a conceput biserica în stilul moldovenesc al Muşatinilor, cu care se înrudea prin strămoşii săi. Cei care au desăvârşit construcţia din piatră albă de Albeşti au fost nişte meşteri italieni, stabiliţi la Campulung, Victor Mezzaroba, Luigi Pavoni şi fraţii De Nicolo.

Înainte de-a fi încheiată pictura interioară, rămăşiţele pământeşti ale Margaretei Ştefănescu au fost deshumate de la Bellu, aduse la Câmpulung, şi aşezate în biserica ridicată în amintirea ei, sub o lespede de mormânt, albă precum un voal de piatră.

sursa: realitatea.net

Similar Videos

DESCOPERA ROMANIA: LOCUL IN CARE NIMENI NU A DIVORTAT DE PESTE 300 DE ANI

0 297 0

Chiar daca pare greu de crezut exista un loc in Romania unde rata divorturilor este 0 de mai bine de trei secole. Asezat in Podisul Transilvaniei, intre Medias si Sighisoara, satul Biertan este locul in care nu s-a inregistrat niciun

„TĂRÂMUL MORŢII”, legenda uneia dintre cele mai frumoase INSULE din Europa

0 252 0

Insula Daksa, una dintre cele mai frumoase din Europa, a fost scoasă la vânzare în urmă cu trei ani, însă istoria sângeroasă a locului îi sperie pe cei interesaţi. Chiar dacă proprietarii i-au scăzut preţul în repetate rânduri, ofertele de

O SCULPTURA DIN ROMANIA ADUCE ANUAL PESTE 200.000 DE TURISTI DIN INTREAGA LUME

0 341 0

O sculptura din Romania reuseste sa aduca anual peste 200.000 de turisti din intreaga lume, in Clisura Dunarii. Mai mult de cat atat, zona a crescut economic, s-au construit pensiuni, iar agrementul nautic pur si simplu a explodat. Cel mai ingust

No Comments

No Comments Yet!

No Comments Yet!

But You can be first one to write one

Write a Comment

Your data will be safe!

Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.
Required fields are marked*