Radu Mazăre, condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Radu Mazăre, condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Like This Video 0 159
16 May 2018

Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost condamnat miercuri, 16 mai, la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, de judecătorii Tribunalului Constanţa. Decizia nu este defintivă. În același dosar, Sorina Gina Hortolomei Moscu a luat 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare.

“La data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafață de 15.465,91 m.p., situat în stațiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unității administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în aceeași calitate, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, a două terenuri în suprafață de 11.890 m.p. și 502,81 m.p., aparținând Primăriei Constanța, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanța o pagubă de 2.971.420 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

Concret, inculpatul Mazăre Radu Ștefan a stabilit cu intenție o valoare diminuată, față de valoarea comercială reală, pentru o suprafață de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanța, stațiunea Mamaia, aparținând domeniului privat al municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina,” se arată într-un comunicat al DNA.

SURSA: realitatea.netradu

Similar Videos

VIDEO SOCANT Politist impusca mortal un barbat care a injunghiat un vanzator

0 627 0 jQuery( document ).ready( function( $ ) { fpVideo618 = $(".flowplayer-video-618").flowplayer( {"ima":{"adtest":"on","description_url":"https:\/\/video.3anyway.ro\/2017\/05\/12\/video-socant-politist-impusca-mortal-un-barbat-care-injunghiat-un-vanzator\/","ads":[{"time":0,"ad_type":"video"},{"time":"","ad_type":""}]},"volume":0,"ratio":0.5625} ); });

Povestea lui Pablo Escobar, cel mai mare traficant de droguri din istorie. Câştiga 420 de milioane de dolari pe săptămână

0 363 0

Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor ’80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină. A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la

Simptome sarcina: Primele semne de sarcina! Cum sa iti dai seama daca esti gravida

0 192 0

Simptome sarcina: Ai putea fi insarcinata? Exista primele semne de sarcina ce iti pot raspunde la aceasta intrebare si iti pot indica faptul ca poate astepti un copil. Multe femei au simptome de gravida chiar inainte sa le intarzie ciclul,

No Comments

No Comments Yet!

No Comments Yet!

But You can be first one to write one

Write a Comment

Your data will be safe!

Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.
Required fields are marked*