Au inceput petrecerile in Mamaia. O sticla de sampanie costa 100.000 de euro

Au inceput petrecerile in Mamaia. O sticla de sampanie costa 100.000 de euro

Like This Video 0 484
28 April 2018

Vacanţa de 1 Mai a adus pe litoral mii de turişti, mulţi dintre ei străini, care petrec deja de o zi în Mamaia. Au auzit de marea noastră de la părinţi sau de pe reţelele de socializare, dar toţi au rămas uimiţi când au ajuns. De vineri seară, încep şi cele mai strălucitoare petreceri la terasele şi cluburile de lux. Şampaniile sunt pregătite, iar unele pot ajunge la o sută de mii de euro sticlă.

Cu soarele în palme, răsăritul de la Mamaia n-a fost nicicând atât de aproape de tinerii veniţi de peste tot din lume. Vrăjiţi de valurile mării, toţi au dansat şi au pozat mingea de foc ivită din apă. Energia miilor de turişti a trezit la viaţă întreagă staţiune.

Sosiţi din Anglia, Norvegia, Finlanda sau Franţa, tinerii au găsit la Mamaia un decor ireal la care, dimineaţa, soarele roşu-aprins a contribuit din plin. Chiar dacă nu toată lumea a ajuns încă la mare, festivalul de muzică electronică a strâns deja 10 de mii de participanţi. Cei mai mulţi sunt străini, într-o petrecere continuă care a început joi seară şi se va încheia abia săptămâna care vine.

Peste zi, corturile au fost din nou pline de tineri care dansau, uimiţi de ce au descoperit pe litoralul de la noi. Claire este pentru prima dată în România şi şi-a lăsat la Londra cei doi băieţi de doar doi ani. Ca şi ceilalţi participanţi la festival, a auzit de Mamaia în cluburile din Anglia şi pe reţelele de socializare.

sursa: stirileprotv.ro

Similar Videos

Messi a doborât un record vechi de 38 de ani după ce a înscris în meciul Real-Barcelona 0-3

0 1081 0

Lionel Messi a doborât un nou record în partida cu Real Madrid, câștigată de Barcelona cu 3-0. Argentinianul a devenit fotbalistul cu cele mai multe goluri înscrise pentru un club european. Argentinianul care trage Barcelona după el a beneficiat de

Cel mai ruşinos secret al lui Kim Jong-un a fost dezvăluit. Liderul de la Phenian nu călătoreşte nicăieri fără obiectul respectiv

0 1198 2

Preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong un se află zilele acestea în Singapore, unde au susţinut un summit istoric. Dincolo de aspectul politic al întâlnirii, există un zvon potrivit căruia Kim refuză să folosească toaletele puse la

Prezentatoarea Simona Gherghe a devenit mamica. Uite ce nume a ales pentru fetita ei

0 2543 0

Simona Gherghe a făcut pasul cel mare alături de alesul inimii sale, Răzvan Săndulescu, iar cei doi au mers în faţa ofiţerului stării civile, acolo unde au spus un „Da“ cât se poate de hotărât, devenind soţ şi soţie în

No Comments

No Comments Yet!

No Comments Yet!

But You can be first one to write one

Write a Comment

Your data will be safe!

Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.
Required fields are marked*